• MS

MONETĂRIA STATULUI - 150 ANI DE LA ÎNFIINȚARE!


MONETĂRIA STATULUI - 150 ANI DE LA ÎNFIINȚARE!

Monetăria Statului a demonstrat, pe parcursul celor 150 de ani de existență, rolul și importanța acestei instituții în istoria țării. Baterea de monedă în România s-a dovedit a fi nu numai necesară dar și rentabilă din punct de vedere economic, reprezentând totodată atributul independenței, suveranității și unității statale a României, pe plan politic.

La un secol şi jumătate de existenţă şi la 84 de ani de la reînfiinţare, Monetăria Statului se prezintă astăzi, în sediul său din Fabrica de Chibrituri nr. 30 din Bucureşti, ca urmare a numeroaselor eforturi depuse de-a lungul timpului de personalităţi marcante ale vieţii româneşti.

Importanţa Monetăriei Statului pentru ţara noastră este incontestabilă din punct de vedere cultural, social şi financiar. ”Monetele” şi celelalte produse fabricate în cadrul acestei instituții (bijuterii, obiecte de cult, medalii, insigne, decoraţii etc.) sunt purtătoare de sensuri şi simboluri, istorie şi cultură.

Ziua Monetăriei Statului” este noul produs medalistic aniversar emis de instituția noastră într-un tiraj fix de 100 de bucăți.

Compus din medalie, broșură și cutie de prezentare, acest produs special poate fi achiziționat de la magazinele Monetăriei la prețul de 1.047 lei/ set, pentru medalia din argint și de 280 lei/ set, pentru medalia din aliaj de cupru; prețurile includ TVA.

Piesa prezintă următoarele detalii tehnice:

• Material: Argint 925‰

- Diametru: 70 mm

- Greutate: 243 grame

- Calitate: patinată

# Tiraj fix: 40 bucăți

• Material: Aliaj de cupru

- Diametru: 70 mm

- Calitate: patinată

# Tiraj fix: 60 bucăți

118 views